Opțiuni de căutare
Pagina inițială Media Materiale explicative Studii și publicații Statistici Politică monetară Euro Plăți și piețe Cariere
Sugestii
Sortează în funcție de

Monede comemorative de 2 EUR – seria 2008

Cetatea Vaticanului

Obiectul comemorării: An dedicat Sfântului Apostol Pavel cu ocazia împlinirii a 2 000 de ani de la nașterea sa

Descriere: Moneda prezintă convertirea Sfântului Apostol Pavel pe drumul spre Damasc, vizibil pe fundal. Orbit de o lumină venită din cer, Pavel cade de pe calul cabrat. În partea stângă a imaginii apare o inscripție care indică țara emitentă, „CITTÀ DEL VATICANO”, iar în partea dreaptă sunt gravate textul „ANNO SANCTO PAULO DICATO”, precum și anul, „2008”, simbolul monetăriei, „R”, și numele artistului, „VEROI”. Inițialele gravoarei, „L.D.S. INC.” – Luciana De Simoni, apar dedesubtul imaginii. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 100 000 de monede

Data emiterii: octombrie 2008

Finlanda

Obiectul comemorării: Cea de-a 60-a aniversare a Declarației universale a drepturilor omului

Descriere: Concepută de sculptorul Tapio Kettunen, moneda ilustrează o ființă umană aflată în interiorul unei inimi, dedesubtul căreia apare inscripția „HUMAN RIGHTS”. Pe marginea inferioară a părții centrale sunt gravate inscripțiile „FI” pentru Finlanda, „K”, inițiala sculptorului, precum și simbolul monetăriei, iar în partea superioară, anul emiterii, 2008. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 1,5 milioane de monede

Data emiterii: octombrie 2008

Portugalia

Obiectul comemorării: Cea de-a 60-a aniversare a Declarației universale a drepturilor omului

Descriere: În partea superioară a monedei sunt reprezentate stema portugheză și denumirea țării emitente („PORTUGAL”) iar dedesubt este gravat anul, „2008”. În jumătatea inferioară a monedei apar un desen geometric și textul „60 ANOS DA DECLARAÇÃO UNIVERSAL DOS DIREITOS HUMANOS”, urmat de inscripția „Esc.  J. Duarte INCM” cu caractere foarte mici. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 1 milion de monede

Data emiterii: septembrie 2008

Franţa

Obiectul comemorării: Președinția franceză a Consiliului Uniunii Europene din a doua jumătate a anului 2008

Descriere: Moneda este inscripționată astfel: „2008 PRÉSIDENCE FRANÇAISE UNION EUROPÉENNE RF”. Simbolul monetăriei și marca directorului monetăriei sunt reprezentate dedesubt, în partea stângă și, respectiv, în partea dreaptă. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 20 de milioane de monede

Data emiterii: iulie 2008

Slovenia

Obiectul comemorării: Aniversarea a 500 de ani de la nașterea lui Primož Trubar

Descriere: Moneda redă efigia din profil a lui Primož Trubar. În partea stângă sunt gravate inscripțiile „PRIMOŽ TRUBAR” și „1508 • 1586”, iar în partea dreaptă jos, „SLOVENIJA 2008”. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 1 milion de monede

Data emiterii: mai 2008

Belgia

Obiectul comemorării: Cea de-a 60-a aniversare a Declarației universale a drepturilor omului

Descriere: Pe monedă sunt reprezentate linii curbe amplasate în jurul unui dreptunghi pe care este marcat numărul 60. Deasupra dreptunghiului este înscris anul, „2008”, iar dedesubt, textul „UNIVERSAL DECLARATION OF HUMAN RIGHTS”. Denumirea țării este gravată la baza desenului în cele trei limbi oficiale: „BELGIE – BELGIQUE – BELGIEN”. Simbolul monetăriei și semnătura directorului monetăriei figurează în stânga și, respectiv, în dreapta desenului. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 5 milioane de monede

Data emiterii: mai 2008

San Marino

Obiectul comemorării: Anul european al dialogului intercultural

Descriere: Pe monedă sunt reprezentate cinci siluete umane, care simbolizează diferitele culturi ale celor cinci regiuni din Europa, alături de textele sacre ale diferitelor comunități. Inscripția „ANNO EUROPEO DEL DIALOGO INTERCULTURALE” apare la baza motivului, iar textul „SAN MARINO” și anul emiterii, „2008”, deasupra acestuia. Inițialele artistului, „E.L.F.” - Ettore Lorenzo Frapiccini, sunt inscripționate în dreapta motivului, iar simbolul monetăriei, „R”, în stânga. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 130 000 de monede

Data emiterii: aprilie 2008

Italia

Obiectul comemorării: Cea de-a 60-a aniversare a Declarației universale a drepturilor omului

Descriere: Moneda înfățișează un bărbat și o femeie, împreună cu simbolurile dreptului la pace, la hrană, la muncă și la libertate, reprezentate printr-o ramură de măslin, un spic de grâu, o roată zimțată și sârmă ghimpată. Monograma Republicii Italiene, „RI”, este plasată între cele două cifre, la fel și anul emiterii, „2008”. La baza desenului sunt reprezentate inelele unui lanț care formează numărul „60”, alături de inscripția „DIRITTI UMANI” (drepturile omului). În partea dreaptă figurează inițialele „MCC” ale artistei Maria Carmela Colaneri și simbolul monetăriei, „R”. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 5 milioane de monede

Data emiterii: aprilie 2008

Luxemburg

Obiectul comemorării: Marele Duce Henri și „Château de Berg”

Descriere: Moneda îl înfățișează pe Marele Duce Henri, precum și reședința oficială a acestuia, „Château de Berg”. Anul emiterii, 2008, flancat de simbolul monetăriei și de marca atelierului de gravură, este gravat în partea superioară. Cuvântul „LËTZEBUERG” este inscripționat la baza desenului. Pe inelul exterior al monedei sunt redate cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene.

Tirajul emisiunii: 1,3 milioane de monede

Data emiterii: februarie 2008

Germania

Obiectul comemorării: Landul Hamburg

Descriere: Moneda înfățișează biserica barocă „Sf. Mihail”, cunoscută popular ca biserica „Michel”. Aceasta este un simbol al orașului și al landului Hamburg, după cum indică inscripția de la baza desenului. Anul emiterii, 2008, cele douăsprezece stele ale Uniunii Europene și textul „BUNDESREPUBLIK DEUTSCHLAND” apar pe inelul exterior al monedei. Simbolul monetăriei este reprezentat în partea dreaptă superioară a monedei.

Tirajul emisiunii: 30 de milioane de monede

Data emiterii: februarie 2008