Situaţia financiară consolidată la nivelul Eurosistemului la 9 octombrie 2009
Poziţii care nu sunt asociate operaţiunilor de politică monetară
În săptămâna încheiată la 9 octombrie 2009, scăderea de 2 milioane EUR înregistrată de poziţia aur şi creanţe în aur (poziţia 1 din active) s-a datorat vânzării de aur efectuate de o bancă centrală din Eurosistem (conform Acordului privind deţinerile de aur ale băncilor centrale, intrat în vigoare la data de 27 septembrie 2009).
Poziţia netă în valută a Eurosistemului (poziţiile 2 şi 3 din active minus poziţiile 7, 8 şi 9 din pasive) a consemnat o diminuare de 4,1 miliarde EUR, până la 179 de miliarde EUR, pe seama operaţiunilor cu clientela şi a celor de portofoliu, precum şi a operaţiunilor de furnizare de lichiditate în USD.
Tabel 1. Operaţiuni extraordinare
Data valutei | Tipul operaţiunii | Suma scadentă | Suma nouă |
---|---|---|---|
7 octombrie 2009 | operaţiune de swap valutar EUR/CHF de furnizare de lichiditate în franci elveţieni, cu scadenţa la 7 zile | 9,9 miliarde CHF | 10 miliarde CHF |
8 octombrie 2009 | operaţiune reversibilă de furnizare de lichiditate în USD, cu scadenţa la 7 zile | 34,1 miliarde USD | 31,1 miliarde USD |
8 octombrie 2009 | operaţiune reversibilă de furnizare de lichiditate în USD, cu scadenţa la 84 de zile | 3,1 miliarde USD | - |
8 octombrie 2009 | operaţiune reversibilă de furnizare de lichiditate în USD, cu scadenţa la 91 de zile | - | 1 miliard USD |
Operaţiunile de furnizare de lichiditate au fost derulate de Eurosistem în cadrul acordurilor valutare reciproce pe o perioadă determinată (linii de swap), pe care Banca Centrală Europeană le-a încheiat cu Banca Naţională a Elveţiei şi cu Rezervele Federale ale SUA. Operaţiunea de swap valutar EUR/CHF nu a afectat în niciun fel poziţia netă în valută a Eurosistemului.
Deţinerile Eurosistemului de alte titluri decât cele deţinute în scopuri de politică monetară (poziţia 7.2 din active) au sporit cu 0,4 miliarde EUR, până la 305,6 miliarde EUR. Bancnotele în circulaţie (poziţia 1 din pasive) au înregistrat o majorare de 1,3 miliarde EUR, până la 772,3 miliarde EUR. Angajamentele faţă de administraţiile publice (poziţia 5.1 din pasive) s-au redus cu 2,4 miliarde EUR, până la 138,4 miliarde EUR.
Poziţii asociate operaţiunilor de politică monetară
Valoarea netă a creditelor acordate de Eurosistem instituţiilor de credit (poziţia 5 din active minus poziţiile 2.2, 2.3, 2.4, 2.5 şi 4 din pasive) a scăzut cu 33,9 miliarde EUR, până la 549,8 miliarde EUR. Miercuri, 7 octombrie 2009, o operaţiune principală de refinanţare în valoare de 66,8 miliarde EUR a ajuns la scadenţă, iar o nouă operaţiune în valoare de 62,6 miliarde EUR a fost decontată. Joi, 8 octombrie 2009, o operaţiune de refinanţare pe termen lung cu scadenţa la trei luni, în valoare de 3 miliarde EUR, a ajuns la scadenţă, iar o nouă operaţiune în valoare de 1,1 miliarde EUR a fost decontată. La aceeaşi dată, o operaţiune de refinanţare pe termen lung cu scadenţa la şase luni, în valoare de 36,1 miliarde EUR, a ajuns la scadenţă, iar o nouă operaţiune în valoare de 2,4 miliarde EUR a fost decontată.
Apelul la facilitatea de creditare marginală (poziţia 5.5 din active) s-a situat la 0,1 miliarde EUR (nivel relativ similar celui din săptămâna anterioară), în timp ce apelul la facilitatea de depozit (poziţia 2.2 din pasive) s-a cifrat la 144,8 miliarde EUR (faţă de 150,6 miliarde EUR în săptămâna precedentă).
În săptămâna încheiată la 9 octombrie 2009, deţinerile Eurosistemului de titluri deţinute în scopuri de politică monetară (poziţia 7.1 din active) s-au majorat cu 1,8 miliarde EUR, până la 17,4 miliarde EUR.
Conturile curente ale instituţiilor de credit din zona euro
În urma tuturor tranzacţiilor derulate, poziţia conturi curente ale instituţiilor de credit în cadrul Eurosistemului (poziţia 2.1 din pasive) a consemnat o reducere de 41,8 miliarde EUR, până la 176,5 miliarde EUR.
Active (milioane EUR) | Sold | Modificări faţă de săptămâna anterioară datorate tranzacţiilor | ||
---|---|---|---|---|
Datorită rotunjirilor, este posibil ca totalurile să nu corespundă sumei componentelor. | ||||
1 | Aur şi creanţe în aur | 238 167 | −2 | |
2 | Creanţe în valută asupra nerezidenţilor zonei euro | 193 681 | −718 | |
2.1 | Creanţe asupra FMI | 62 857 | 0 | |
2.2 | Conturi bancare, titluri, împrumuturi externe şi alte active externe | 130 824 | −718 | |
3 | Creanţe în valută asupra rezidenţilor zonei euro | 48 937 | −3 387 | |
4 | Creanţe în euro asupra nerezidenţilor zonei euro | 15 418 | 277 | |
4.1 | Conturi bancare, titluri şi împrumuturi | 15 418 | 277 | |
4.2 | Creanţe asociate facilităţii de credit din cadrul ERM II | 0 | 0 | |
5 | Credite în euro acordate instituţiilor de credit din zona euro asociate operaţiunilor de politică monetară | 694 579 | −39 745 | |
5.1 | Operaţiuni principale de refinanţare | 62 620 | −4 147 | |
5.2 | Operaţiuni de refinanţare pe termen mai lung | 631 850 | −35 590 | |
5.3 | Operaţiuni reversibile de reglaj fin | 0 | 0 | |
5.4 | Operaţiuni reversibile structurale | 0 | 0 | |
5.5 | Facilitatea de creditare marginală | 85 | −7 | |
5.6 | Credite aferente apelurilor în marjă | 25 | −1 | |
6 | Alte creanţe în euro asupra instituţiilor de credit din zona euro | 23 969 | −706 | |
7 | Titluri în euro, emise de rezidenţi ai zonei euro | 322 880 | 2 124 | |
7.1 | Titluri deţinute în scopuri de politică monetară | 17 353 | 1 774 | |
7.2 | Alte titluri | 305 527 | 350 | |
8 | Credite în euro acordate administraţiilor publice | 36 204 | 0 | |
9 | Alte active | 228 907 | 333 | |
Total active | 1 802 742 | −41 825 |
Pasive (milioane EUR) | Sold | Modificări faţă de săptămâna anterioară datorate tranzacţiilor | ||
---|---|---|---|---|
Datorită rotunjirilor, este posibil ca totalurile să nu corespundă sumei componentelor. | ||||
1 | Bancnote în circulaţie | 772 263 | 1 317 | |
2 | Angajamente în euro faţă de instituţii de credit din zona euro, asociate operaţiunilor de politică monetară | 321 317 | −47 590 | |
2.1 | Conturi curente (inclusiv rezervele minime obligatorii) | 176 524 | −41 784 | |
2.2 | Facilitatea de depozit | 144 784 | −5 813 | |
2.3 | Depozite pe termen fix | 0 | 0 | |
2.4 | Operaţiuni reversibile de reglaj fin | 0 | 0 | |
2.5 | Depozite aferente apelurilor în marjă | 9 | 7 | |
3 | Alte angajamente în euro faţă de instituţii de credit din zona euro | 169 | 10 | |
4 | Certificate de debit emise | 0 | 0 | |
5 | Angajamente în euro faţă de alţi rezidenţi ai zonei euro | 152 328 | 578 | |
5.1 | Angajamente faţă de administraţiile publice | 138 427 | −2 409 | |
5.2 | Alte angajamente | 13 901 | 2 988 | |
6 | Angajamente în euro faţă de nerezidenţii zonei euro | 78 874 | 2 534 | |
7 | Angajamente în valută faţă de rezidenţii zonei euro | 4 551 | 686 | |
8 | Angajamente în valută faţă de nerezidenţi ai zonei euro | 8 133 | −708 | |
8.1 | Depozite, conturi diverse şi alte pasive | 8 133 | −708 | |
8.2 | Pasive asociate facilităţii de credit din cadrul ERM II | 0 | 0 | |
9 | Contrapartida drepturilor speciale de tragere alocate de FMI | 50 906 | 0 | |
10 | Alte pasive | 148 991 | 1 346 | |
11 | Conturi de reevaluare | 192 254 | 0 | |
12 | Capital şi rezerve | 72 957 | 0 | |
Total pasive | 1 802 742 | −41 825 |
Banca Centrală Europeană
Direcția generală comunicare
- Sonnemannstrasse 20
- 60314 Frankfurt pe Main, Germania
- +49 69 1344 7455
- media@ecb.europa.eu
Reproducerea informațiilor este permisă numai cu indicarea sursei.
Contacte media